Mihai Merticaru – Distihuri

Predestinație
De la Nistru și până la Tisa
O Românie, menitu-mi-s-a.
Et in Arcadia ego
Am trăit cândva mirabila poveste,
Am trăit ce-a fost și nu mai este.
Piază bună
Lângă tine nu mă tem
Nici de vrăji, nici de blestem.

Remember Boris David – Daris Basarab

…,,Am sa-l parafrazez pe Dimitrie (Dimitrie Grama n.n.) spunând: Locul meu de vecie este Ismail, pentru ca mie mi-au spus alții dinaintea mea ca acolo si numai acolo este Paradisul, locul copilăriei mele fericite. Ismailul răpit va rămâne pentru mine parte din România Mare.”

Chiar dacă…

Chiar dacă-mi vei spune, tu, mâine,
Că totu-i un vis destrămat,
Nimic nu va smulge din mine
Iubirea ce-n lanţ ne-a legat.

Maica stavroforă Iosefina Giosanu la ceas aniversar!

Cu 61 de ani în urmă, în primăvara anului 1963, în comuna Stănița, județul Neamț, s-a născut Elena, cea care astăzi este Stavrofora Iosefina, Stareța Mănăstirii Văratic.

Părinții, Neculai și Anica Giosanu, au adus pe lume opt copii, patru băieți și patru fete, Elena Giosanu, încheind șirul nașterilor în casa părintească. Din fragedă copilărie a împletit munca cu sârguință și dragostea smerită față de Dumnezeu, credința fiindu-i insuflată de mama sa,  iar spiritul practic de tatăl său.

174 de ani de la naşterea poetei Veronica Micle

În 22 aprilie1850 s-a născut poeta Veronica Micle, născută Ana Câmpeanu, la Năsăud, decedată în 3 august 1889, la Varatic.

Gheorghe Constantin NISTOROIU: O RAZĂ LIRICĂ DE LUCEAFĂR – VERONICA MICLE (II)

„Din soare noaptea-și ia lumini, sfioasă,în depărtări…

Ci doar pe tine, rază, te înfrumusețează.”

(Michelangelo Buonarroti)

„Frumusețe, adu-ți aminte că pentru tine

din cer m-am pogorât – Dragostea!”

(Abatele de San Felice)

Cecilia Bănică Pal – versuri

LABIRINTUL PAŞILOR UITAŢI

Mi-am căutat urmele pantofilor mei
pe străzi pline de praful anotimpurilor,
Am găsit urma piciorului drept
stătea pitită sub conturul

Ecaterina CHIFU – VERONICA, IUBITA MEA

„Departe sunt de tine”, Veronica, „singur” într-o lume străină, și dorul de tine îmi arde sufletul. Vino, să-ți aud „glasul dulce” să-ți văd chipul „de înger palid” și ochii de „floare albastră”! Vino, să-ți văd „obrajii” ca „floarea de cireș”, să mă cuprinzi cu „brațe lungi și reci”! „O, vino iar în al meu braț/ Să te privesc cu mult nesaț/ Să razim dulce capul meu/ De sânul tău, de sânul tău”//. (De ce nu-mi vii?) Nimeni și nimic nu te poate înlocui în sufletul meu, deși: „În lumea asta sunt femei/ Cu ochi ce izvorăsc scântei…/ Dar, oricât ele sunt de sus,/ Ca tine nu-s, ca tine nu-s!/ Căci tu înseninezi mereu/ Viaţa sufletului meu,/ Mai mândră decât orice stea,/ Iubita mea, iubita mea!”//(De ce nu-mi vii?)

15 Ianuarie Ziua Culturii Naţionale: Emilia ŢUŢUIANU – Anotimpurile poeziei lui Eminescu la Văratic

Lăcaş monahal voievodal, Văraticul reprezintă un minunat loc de referință în Munţii Neamţului, precum şi în lumea spiritualității ortodoxe românești, alături de celelalte mănăstiri din Ținutul Neamțului: Agapia, Secu, Sihăstria şi Mănăstirea Neamţ. Voievodal și pentru că nepoata domnitorului muntean Constantin Brâncoveanu, domnița Safta Brâncoveanu, a cinstit fecioarele domneşti ce s-au dedicat ca mucenițe Domnului nostru Iisus Hristos.
Geografic, Mănăstirea Văratic este situată în partea de sud-vest a depresiunii Neamțului, la o distanță de numai 12 km de orașul Târgu Neamț, într-o mirifică vale de la poalele Munților Stânişoarei, adăpostită de Dealul Mare, cu vârful Văratic având înălțimea de 978 de metri. Pe drumul de intrare în localitatea Văratic, în dreapta se întinde muntele Filiorul, la poalele căruia se află frumoasa Pădure de argint, iar în stânga, Dealul Carpenului. Două pâraie, Netezi şi Tardia, curg la sud de culmea Filiorul.

Petruş Andrei: Anotimpurile poeziei lui EMINESCU la VĂRATIC

Centrul Cultural Spiritual Varatic și Editura „Mușatina”, prin scriitorii Emilia Țuțuianu, Dorin Dospinescu și Victor Roncea, cu prilejul împlinirii a „170 de ani de la nașterea Românului Absolut MIHAI EMINESCU” scot de sub tipar un album excepțional în limbile română, engleză și franceză. Prefața impresionantului volum aparține acad. Ioan Aurel POP iar coordonarea proiectului este Stavrofora Iosefina Giosanu.
Fotografiile au fost făcute de Cristina Nichituș Roncea și Dorin Dospinescu, iar grafica este realizată de Constanţa Abalaşei. Traducerile în limba engleză și franceză au fost efectuate de Mihaela Gheorghe iar tehnoredactarea de Ana Vasilache și Magda Bitay.
Textele sunt semnate de Î.P.S. Ioachim, Iosefina Giosanu, Mihai Cimpoi, Ilie Bădescu, Nicolae Georgescu, Emilia Țuțuianu, Theodor Codreanu, Veronica Balaj, Dan Toma Dulciu, Petruș Andrei și Gheorghe Simon.

Ioan Aurel Pop: Eminescu şi iar Eminescu…

Un album despre Eminescu, la peste 170 de ani de la  nașterea sa, despre Eminescu și Veronica, despre Eminescu și Creangă, despre Eminescu și gura de rai moldavă nu poate să fie decât o sărbătoare a spiritului. Universul Eminescu trebuie să înceapă pentru fiecare român ca o poveste spusă în anii copilăriei. Numele de Eminescu se aude de timpuriu, învelit într-o fascinaţie aparte, inclusiv datorită rezonanţei sale frumoase, adânc enigmatice pentru mintea însetată de minuni. Tot în anii copilăriei, sufletele, înainte de a putea pricepe ce este creaţia spirituală, ascultă poezia lui Eminescu prin cântec. „Sara pe deal”, „Mai am un singur dor” ori „Pe lângă plopii fără soţ” vin spre noi prin muzică. Versurile puse pe note muzicale nu sunt departe de adevărul primar al poeziei, care, odinioară, pe vremea trubadurilor, truverilor și Minnesänger-ilor, se cântau înainte de simpla lor rostire. „Luceafărul” și „Călin” sunt povești de demult de-ale bunicilor, spuse în versuri, cum poveste este însăși viaţa autorului versurilor. Îl vedem aievea pe „băietul” care cutreiera pădurile, oprindu-se când era însetat (mai mult de sensuri decât de apă) lângă izvor, pierdut adesea în iarba poienelor, atent la zborul păsărilor, la unduirea trestiilor sau la pala vântului. „Băietul” acesta, ajuns elev la Cernăuţi, departe de casă, s-a întristat tare la moartea lui Aron Pumnul, deslușind durerea marilor treceri. Elevul a crescut pe nesimţite, prinzând dor de cosânzene, care treceau „pe lângă plopii fără soţ” sau pe care le aștepta lângă „lacul codrilor albastru”. Printre iubiri înfocate și dezamăgiri crunte, a înfăţișat mereu natura apropiată și îndepărtată, cea înţeleasă și cea neînţeleasă.