Trecută prin filtrul discriminării, limba română din ținuturile basarabene a fost mereu lipsită de drepturi, a fost dezonorată în limite inumane de diverși curenți ai timpului, în mod aparte, în perioada dominației țariste și a dominației sovietice. O stare de lucruri destul de dureroasă pentru poporul român din Basarabia, o realitate care nu poate fi negată sau uitată, o realitate destul de vie care există și în zilele de astăzi. Dacă după destrămarea imperiului sovietic limba română pe pământul basarabean începe să-și recapete drepturile civile la ea acasă, atunci deplinătatea Continuă lectura
Reclame
15 ianuarie, ziua sfânta în care s-a născut cel mai mare poet al românilor şi, totodată unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii, trebuie decretată pe bună dreptate Ziua Naţională a Spiritualităţii româneşti. Geniul eminescian reprezintă leaganul etemitatii noastre: ,,Numai poetul ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea Timpului” (Mihai Eminescu Numai poetul).
Eminescu este creatorul național de valoare exponențială, și dacă a voit să facă filosofie, peste tot în opera sa, cu certitudine el a făcut-o ca pe o politică de idei, capabilă să întemeieze, la înălțimea argumentului teoretic, o schimbare în mai bine a țării, nu revenind la trecut, ci folosind trecutul ca argument de autenticitate, împotriva unui prezent alienant, față de tot ceea înseamnă propriul istoric și social al poporului său (!!!). Vom spune, așadar, că Eminescu reprezintă paradigma noastră mai veche de punere în răspundere, față de destinele poporului român (!). 
„Eminescu este expresia integrală a sufletului românesc” – N. Iorga
Grav şi interogativ, acut şi urgent, emergent, duhul eminescian, convergent, în creştere şi descreştere cantemiriană, ne trezeşte din uitare. Una din cele şapte taine eminesciene e destăinuirea, dezvăluirea, arătarea pe faţă a primejdiei şi denunţarea unei stări de stagnare, fatală, cea a compromisului comod, a vicleniei venale, ca izvoare primejdioase pentru un popor, aflat în pragul agoniei, al impasului, când faptele rămân în urma vorbelor dichisite şi ponosite, prin uzură şi obicei ştirb. 
O nouă construcţie astronomică, între traiectoria cuminte şi repetabilă a planetei noastre şi momentul cosmic în care a explodat o stea şi s-a născut o galaxie: Eminescu. O nouă întîlnire a drumurilor noastre efemere cu densitatea de quasar a veşniciei, cu Eminescu. Și cum substanţa generatoare a fost de sorginte moldavă, iar cerul, ca un creuzet, avea în el ceva din circularitatea sanctuarului sarmisegetuzian, a fost să fie ca şi cel teluric născut să poarte cu el, de la candoare 
De când e lumea lume, se repetă
L-am cunoscut la Văratic… Aplecat deasupra unei măsuţe, învăluit de aburii cafelei, cu o mână sprijinindu-şi fruntea şi cu cealaltă scriind de zor, grăbit, pentru a întâmpina timpul la locul sortit şi stabilit dinainte…
Văratecul încă nu a avut privilegiul de a străluci în paginile literaturii precum, de pildă, Neamţul în magnifica descriere a Fraţilor Jderi sau precum Cozia, în cunoscutul poem al lui Grigore Alexandrescu, deşi atât istoria cât şi frumuseţea mănăstirii ar fi îndreptăţit-o la o celebritate mai largă decât aceea pe care i-a conferit-o Garabet Ibrăileanu în romanul Adela (chiar şi în acest caz, realizatorii peliculei cu acelaşi nume au preferat să filmeze exterioarele de la… Cernica). 
La Văratic aerul este limpede și proaspăt. În inima satului mânăstiresc a fost ridicată cu un an în urmă clădirea elegantă a Centrului Cultural-Spiritual Văratic (C.C.S.V.), grație generozității unui român cu suflet mare, stabilit de mai mulți ani în Anglia, trecut între timp la cele veșnice. Mandatarul său testamentar este profesoara Emilia Țuțuianu, președintele C.C.S.V., care și-a făcut un crez din a da substanță vitală edificiului prin organizarea periodică a unor reuniuni, colocvii și 