Documente eminesciene din Arhiva Direcției Arhivelor Naționale Istorice Centrale – chestiunea ineditelor

Făcând un efort de parcurgere a cuprinsului Catalogului Mihai Eminescu în documente de Arhivă, tipărit la București în anul 2001, avem satisfacția de a descoperi o imagine surprinzătoare a uriașului tezaur de documente privind biografia și opera lui Eminescu, deschizând eminescologiei un câmp de cercetare nesperat.
Datele Catalogului evocat mai sus sunt utile însă dintr-o altă perspectivă: corectarea avântului așa – ziselor dezvăluiri bombă ! Prezente în arhivele românești de multe decenii, Continuă lectura

Reclame

Eminescu și dragostea

Eminescu este expresia integrală a sufletului românesc” – N. Iorga

Născut ca Mihail Eminovici, la 15 ianuarie 1850, în satul Ipotești, județul Botoșani, poetul Mihai Eminescu a bucurat nația noastră cu doar 39 ani de viață, dar cu o mare activitate literară. A fost cea mai importantă voce poetică din literatura română, prozator și jurnalist. A fost activ în societatea literară „Junimea” și a lucrat ca redactor la ziarul Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. Continuă lectura

Eminescu, iubitor al Thaliei

Dacă Eminescu nu ar fi fost un mare poet și un pasionat ziarist, atunci categoric că ar fi rămas la prima lui dragoste, teatrul, și ar fi devenit un mare actor. Spun acest lucru pentru că încă din copilărie Eminescu a fost atras de mirajul scenei. Primii lui ani i-a petrecut la Ipotești și la Botoșani. Fiind „cel mai rău” dintre copiii căminarului, Mihai s-a ascuns în singurătatea codrului și a naturii, s-a izolat prin peregrinări și joacă, menite să-i dea iluzia evadării din lumea reală, care nu-i era tocmai prielnică. A jucat la început pantomima, cea mai veche formă de teatru: Continuă lectura

Eminescu: statornicie şi neatârnare

Grav şi interogativ, acut şi urgent, emergent, duhul eminescian, convergent, în creştere şi descreştere cantemiriană, ne trezeşte din uitare. Una din cele şapte taine eminesciene e destăinuirea, dezvăluirea, arătarea pe faţă a primejdiei şi denunţarea unei stări de stagnare, fatală, cea a compromisului comod, a vicleniei venale, ca izvoare primejdioase pentru un popor, aflat în pragul agoniei, al impasului, când faptele rămân în urma vorbelor dichisite şi ponosite, prin uzură şi obicei ştirb. Continuă lectura

Eminescu și noi

La mijloc de iarnă, Eminescu cade în sufletele noastre ca un blestem frumos. Academia Română i-a închinat în ziua lui de naștere o mare sărbătoare: Ziua culturii române. Poate vă întrebați de ce. Pentru că Eminescu e unic ca Dante, ca Shakespeare, ca Petrarca, ca Ronsard, ca Goethe sau ca Byron.
El este coloana vertebrală a românismului, steagul nostru cu care ieșim în lume dincolo de timp. El nu va dispărea de pe cerul literelor românești atâta timp cât va dăinui limba Continuă lectura

Mioriticul Eminescu

O nouă construcţie astronomică, între traiectoria cuminte şi repetabilă a planetei noastre şi momentul cosmic în care a explodat o stea şi s-a născut o galaxie: Eminescu. O nouă întîlnire a drumurilor noastre efemere cu densitatea de quasar a veşniciei, cu Eminescu. Și cum substanţa generatoare a fost de sorginte moldavă, iar cerul, ca un creuzet, avea în el ceva din circularitatea sanctuarului sarmisegetuzian, a fost să fie ca şi cel teluric născut să poarte cu el, de la candoare Continuă lectura

Eugen Dorcescu – Scribul

De când e lumea lume, se repetă
Enigma minunată de-a fi scrib.
De a fi scrib hieratic și celib,
Precum, în paradisul caraib,
Un zbor de pescăruș sau de egretă.

Frumos şi pur, duşman al nimănui,
Neștiutor de vrajbă și de ură,
Pierdut în scriitură și-n Scriptură:
Aşa îşi poartă frágila făptură,
                                            Blindat, zidit, în sihăstria lui. Continuă lectura

Galina Martea: Floare Albastră – publicație în memoria marelui Eminescu

Fondată de Centrul Cultural Spiritual Văratic din județul Neamț – supranumit și „Lăcașul Culturii Eminesciene”, recent a fost publicat primul număr al Revistei de Literatură, Arte și Spiritualitate „Floare Albastră” (anul I, ianuarie – decembrie 2018), redactor șef fiind minunatul și talentatul om de cultură Emilia Țuțuianu (fondatorul revistei, poet, prozator, publicist, editor). Într-o formulă desăvârşită, revista în cauză este realizată în memoria marelui scriitor Mihai Eminescu, dar, în același timp, Continuă lectura

Gh. A.M. Ciobanu – Frumosul omenesc ,,Fără de corp” la Eminescu

gham-ciobanu.jpgEminescu redivivus, sempervivus, supravivus, nihilvivus… Pentru noi, astăzi, Emi-este. Asemenea tuturor piscurilor spirituale din istoria omenirii şi Emi, nu a rămas doar pe  linearitatea devenirii în timp  ieri: „In Gloriam” azi: In Memoriam” mâine: „In Agnosticam” – ci s-a înscris pe circularitatea expansivă a afirmării, a căror rază, de la un timp la altul devine tot mai mare. După „Teoria expansiunii Universului”, iat-o şi pe acea a unui „crescendo spiritual”. Eminescu, acest „totum” de enciclopedism Continuă lectura

Grigore Ilisei: La Văratec de Sânta Marie Mare


În mijloc de august, de Adormire, în stupul mănăstiresc cel mare al Văratecului e zumzet ca la vremea culesului de nectare dintr-o prisacă, atunci când florile împânzesc pajiştile sau aştern cunună de mireasă pe coroanele copacilor. Se simte cum se prefiră peste pulsaţia egală de roboteală şi rugăciune, deasupra tăcerilor când adânci, când înalte, un adaos de primenire şi pregătire. Pe 15 august, de Sfânta Mărie Mare, cum se spune în popor sărbătorii Adormirii Maicii Continuă lectura

Grigore Ilisei: Istorii despre un Palat


Pe unul din dealurile Văratecului, sumeţită ca un comandament de bătălie, străjuie o clădire masivă, blindată parcă, povară mult prea mare şi grea pentru coasta slăbănoagă, ce tinde să o ia la vale. Este Palatul episcopal al Preasfinţitului Partenie Ciopron, ierarhul Romanului şi Huşilor, trecut de o vreme în lumea drepţilor. O alcătuire contrastantă cu tot ceea ce s-a construit în mănăstire, de la case de maici Continuă lectura

Dan Toma Dulciu: Un sculptor danez, aflat la Mănăstirea Văratec, autor al iconostasului bisericii zidită în memoria lui Eminescu, la Ipotești

Anul viitor se vor împlini opt decenii de la târnosirea Bisericii ”Sfinții Voievozi” de la Ipotești, singurul lăcaș de cult ortodox din lume zidit în amintirea unui poet.
Cercetând fondul de documente de la Direcția Județeană Botoșani a Arhivelor Naționale putem găsi un interesant act, în care apare numele unui ”sculptor din Văratec”. Acesta a executat mobilierul bisericii din Ipotești, sfințită la 15 iunie 1939, cu prilejul împlinirii unei jumătăți de secol de la dispariția ”Luceafărului” de pe firmamentul literaturii Continuă lectura

Emilia Ţuţuianu: Dianu Sfrijan – Vibraţia iubirii până dincolo de timp, cuvânt şi legământ

Dacă aerul mi-ar povesti de tine, aş vrea să mă pierd pentru totdeauna în vânt. Acolo ţi-aş asculta cuvintele şi suspinele, acolo aş fi aproape de sufletul tău şi de căldura inimii tale.” Eugenio Montale
Se spune că Eros îl face pe cel slab să fie tare, iar pe cel fără resurse să găsească mijloace de a le avea. Dialogul meu cu Dianu Sfrijan pleacă de la conceptul: „m-am născut ca să iubesc, nu ca să urăsc” şi aduce în atenţia cititorului opera pe care un om cu un suflet deosebit a dorit să o lase în urma sa: Centrul Cultural Spiritual Varatic. Continuă lectura