Dan Toma Dulciu: Un sculptor danez, aflat la Mănăstirea Văratec, autor al iconostasului bisericii zidită în memoria lui Eminescu, la Ipotești

Anul viitor se vor împlini opt decenii de la târnosirea Bisericii ”Sfinții Voievozi” de la Ipotești, singurul lăcaș de cult ortodox din lume zidit în amintirea unui poet.
Cercetând fondul de documente de la Direcția Județeană Botoșani a Arhivelor Naționale putem găsi un interesant act, în care apare numele unui ”sculptor din Văratec”. Acesta a executat mobilierul bisericii din Ipotești, sfințită la 15 iunie 1939, cu prilejul împlinirii unei jumătăți de secol de la dispariția ”Luceafărului” de pe firmamentul literaturii române.
Este vorba de un Proces-Verbal, încheiat de Comitetul de Construcție a bisericii, consemnându-se recepția definitivă a mobilierului, precum și declarația sculptorului, prin care confirmă primirea sumei de 80 000 lei, reprezentând contravaloarea manoperei (D.J.A.N. – Botoșani, fond Prefectura jud. Botoșani, Ds. 33/1930, f. 37. Orig.).
”Sculptorul din Văratec” este …..Peer (Peter) Merlöe, de origine daneză, (unii spun olandeză), naturalizat în România, soțul lui Didie Merlöe, autoare a unor splendide tapiserii, ambii lucrând și expunând în România, timp de două decenii, până în preajma Celui de al Doilea Război Mondial.
Într-un document întocmit de profesorul pensionar Petre Irimescu, născut în satul Cucorăni, comuna de care ținea și satul Ipotești , acesta relatează, cu memoria încă bună, la 86 de ani, odiseea refacerii domeniului Eminescu (casă, curte, bisericuță, cimitir, parc, noua biserică). Despre noua biserică, autorul spune: ”Apoi s-a început zidirea bisericii, după stilul bisericilor lui Ștefan cel Mare: din piatră, adusă tocmai de la Burdujeni, din cărămidă aparentă de la Ciurea-Iași și acoperită cu țiglă. Un cerc de talere de ceramică, aurite și având pe ele marca țării, marca Moldovei, marca județului, împodobeau pe dinafară biserica”.
În continuare, autorul dezvăluie detalii importante: ”În interior, catapeteasma, stranele, cafasul și altele mărunte s-au executat din lemn de un sculptor danez (… Merlöe – n.n.) pe care l-am descoperit lucrând la mănăstirea Văratec. Lucrările mergeau greu, căci aveam lipsă de bani. Județul Botoșani și Primăria orașului, ba și comunele rurale, au prevăzut în bugete sume de ajutor. Am obținut ajutoare de la Ministerul de Interne, de la Ministerul Instrucției, de la Casa Bisericii. S-au făcut liste de subscripții, parlamentarii au cedat diurna pe o zi, s-au dat serbări cu plată, s-au primit și donații de la particulari.”
Așadar, sculptorul danez Peer Merlöe lucra în acea perioadă la Mânăstirea Văratec, de unde este invitat la Botoșani de către Comitetul sus amintit.
Mobilierul de lemn de stejar al Bisericii Sf. Voievozi (catapeteasma, strana arhierească, 14 strane obișnuite, două iconostase, două analoghii și balustrada de la loja corului) a fost confecționat în atelier, la Mânăstirea Văratec, fiind apoi adus la Ipotești.
Nu se cunosc suficiente detalii biografice în legătură cu acest artist (fotografii ale sale , nici măcar data nașterii sau a decesului, numele sau naționalitatea exactă a acestui sculptor), ci doar câteva știri referitoare la cariera sa artistică. Se știe, printre altele, că Peer Merlöe a executat iconostase pentru mânăstiri din Bucovina (se crede că la Mânăstirea Vorona se află un astfel de iconostas).
Iată-ne, prin urmare, dornici să aflăm date din viața acestui sculptor, admirabil artist, specializat mai ales în tehnica lemnului, cu o excelentă îndemânare artizanală, cioplind nuduri, sculptură animalieră, precum și sculptură decorativă bisericească.
Ion Frunzetti îl considera cel mai bun sculptor animalier al timpului. Lucrări ale sale au reapărut pe piața de artă, târziu, după 2004, cota sa fiind în creștere.
Peer Merlöe a participat la expoziții personale și colective la București, Botoșani, Baia-Mare ș.a.
În primăvara anului 1930, în sala ”Mozart” are loc o expoziție la care sunt prezenți, printre alții, și sculptorul Merlöe.
Iată părerea criticii bucureștene cu privire la creația acestui artist.
”Trecând la sculptura d-lui «Peer Pedersen Merloe», suntem în faţa unui artist desăvârşit în sculptura atât de greu a lemnului. Acest artist străin ni aduce o sculptură în lemn care ne interesează într’un grad aşa de mare, că nu ştim la care lucrare să ne oprim şi s’o fixăm mai cu lăcomie spirituală, vizuală. Ne aflăm în faţa unui concepător de o frumuseţe nebănuită, dublat de un technician neîntrecut.
D. Pedersen Merloe are o serie de lucrări cari de cari mai pline de interes în această ramură a sculpturii. Delà lucrările cele mai mici până la lămpile şi băncile ce le expune cu atâta grijă de a plăcea în totul, sculptorul nostru ne probează o concepţie una mai frumoasă decât alta şi o execuţie technică una mai desăvârşită decât alta.
Nu ştii la care să te opreşti mai mult şi s’o priveşti mai cu lăcomie. Personagiile legendare din basmele noastre, acest sculptor deşi străin de neamul nostru, le-a dăltuit aşa de viu şi, aşa de artistic, că nici nu bănueşti că acest dăltuilor al lemnului poate fi un străin.
D. Pedersen Merloe merită toate laudele din partea celor mai fini cunoscători şi a celor mai iubitori ai artei sculpturale.”
”CR”
Deja cunoscând laurii succesului, desigur și pentru minunatele sculpturi în lemn, soții Merlöe sunt invitați să participe la expoziția de artă plastică, organizată în luna martie 1936, în sala ”Corso”, de lângă ”Cofetăria Cantemir”.
Presa locală (ziarul ”Știrea”, în articolul intitulat „Expoziţia celor cinci”) evidenția sculpturile lui Peer Merlöe „ … pentru emoţia artistică de înaltă tensiune” pe care o degajă, covoarele lucrate de soţia sa fiind considerate „ … adevărate sinteze ale celei mai pure şi mai autentice arte româneşti”.
La data de 5 martie 1939, Peer Merlöe expune la București, împreună cu reprezentanți ai cercului artistic de la Baia Mare, însuși Ion Minulescu, din partea ”Sindicatului Artiștilor Plastici”, rostind discursul de deschidere al expoziției.
Între anii 1936-1940, soții Merlöe s-au stabilit la Baia Mare, unde au creat și au expus lucrările lor, făcând parte din talentatul grup de pictori, care au dus faima acestui oraș.
Baia Mare a generat, timp de un secol și mai bine, un fenomen artistic demn de cartea recordurilor: „Colonia pictorilor”, cu tentative de copiere a experimentului în spațiul cultural românesc (Balcic, Curtea de Argeș, Măgura), dar de neegalat, nici măcar în Europa Centrală: ”Centrul artistic Baia Mare”.
Începând cu 1896, în acest mic „oraș al pictorilor” s-au stabilit, cu statut pasager sau definitiv, au creat, activat și expus peste 3500 de artiști (pictori, sculptori, graficieni, ceramişti, designeri etc.), originari din România, din Europa Centrală și de Răsărit, inclusiv din Danemarca, precum și de pe alte meleaguri sau spații culturale (printre aceștia – austriecii Ada Löwith, Richard Gerst, Leo Kober şi Josef Engelhart).
„Centrul Artistic Baia Mare” a sintetizat, într-un experiment artistic de anvergură, principalele curente ale artei moderne, pe care le-a asimilat în mod creator (postimpresionism, avangardism întârziat și postmodernism).
Făcând o comparație cu experimentul de la Baia-Mare, este evident că Văratecul a constituit un loc privilegiat, unde numeroși artiști, scriitori, poeți, dramaturgi, pictori, oamenilor de spirit obișnuiau să petreacă perioade îndelungate, să compună, să creeze, conturând un centru cultural cu înalte valențe spirituale.
De asemenea, din perspectiva firelor nevăzute care-i unesc pe Eminescu și Veronica Micle, putem spune că existența iconostasului, de o profundă semnificație ecleziastică, în același timp, o operă de artă religioasă, născută aici, și apoi așezată în biserica ce sfințește numele lui Eminescu, la Ipotești, este încă o mărturie a nemuririi celor doi, a dragostei jertfelnice, a legăturii de credință și iubire ce i-a unit în eternitate.
Dan Toma Dulciu
Viena
05.11.2018

Reclame